Am coborât repede din autocar ca să staționeze cât mai puțin, pentru că „parcarea în zonă e foarte scumpă”, ni s-a explicat. Nu cred că ar fi contat cei câțiva euro pe care agenția, sau ghizii, puteau să ni-i pună la socoteală. M-a deranjat acest mic complot împotriva „gazdelor” din Split, această strecurare hoțească în zona portului plin de iahturi de lux, flancate de un vas de croazieră pe latura opusă a golfului. Alergătura de-a lungul cheiului a fost o altă introducere grăbită în spiritul locului, „ca să ne întâlnim cu ghidul local, care e obligatoriu”, a fost cea de-a doua explicație. Ioana, „ghidușa” noastră, cum se alinta singură și cum ne-a recomandat și nouă să facem, era foarte haioasă. Cu un moț în creștetul capului în care își strîngea părul, cu vocea groasă de fumător pasionat, cunoștea foarte bine tehnicile și strategiile „turismului de masă” Remarcați,vă rog, că n-am mai zis „de turmă”. Ne-a zis din primul moment că suntem cam ciudați cu plecarea noastră în excursie la sfârșitul lui septembrie, cînd la ora șase după amiaza se întunecă, dar la evaluarea finală am fost „un grup bun”, adică un grup cuminte, fără mofturi și pretenții.
La Split, sezonul turistic nu se încheiase. Ziua era superbă, ghidul, în persoana unui domn subțirel, cu părul grizonat și cămașă albă, ne-a adunat în jurul lui și ne-a explicat traseul. Cel mai sctrt fiindcă situl e în plin proces de restaurare. Asa o fi fost, dar mie mi-a făcut impresia unui loc destul de neglijent exploatat pentru un obiectiv aflat pe lista Patrimoniului Cultural Mondial (UNESCO). Ioana ne-a atenționat, ca întotdeauna când intram în aglomerație, să fim atenți la genți. Toți ghizii români vor aminti la un moment dat de conaționali noștrii, în împrejurări similare. Nu este cazul să-ți strici buna dispoziție pentru atâta lucru.
Dioclețian a fost un împărat ambițios, reformator. S-a născut, la Salona (foarte aproape de Splitul de astăzi), într-o familie umilă. Inițial s-a numit Diocles. A avansat în armată metodic și în final a ajuns împărat. A salvat împeriul roman de la dezastru prin reformele sale administrative și, indirect, i-a prelungit istoria cu o mie de ani prin perpetuarea Imperiului Bizantin. Inedit, în cazul lui, a fost că a abdicat de bună voie. A pus să i se construiască cetatea și palatul și când a fost gata, „s-a scos la pensie”, gest fără precedent în rândul împăraților romani. De numele lui se leagă încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) ceea ce duce, în anii 303 – 304 la promulgarea a 4 edicte anticreștine, care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestora.
După tradiție, printre cei uciși de Dioclețian a fost și Sfîntul Gheorghe aflat în garda împăratului. In ciuda decretului emis în 303, Sfântul Gheorghe și-a mărturisească public credința creștina. A fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezi de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
Palatul lui Dioclețian din Split este reședința imperială fortificată în care și-a petrecut împăratul anii de după abdicara (305 – 312). Este unul din cele mai bine conservate edificii ale antichității târzii și prin aceasta a influențat curentul neoclasic în arhitectură. Invazia hoardelor avaro-slave din secolul al VII-lea și distrugerea Salonei (astazi orașul Solin) au făcut ca supravietuitorii să se refugieze în fostul Palat al lui Diocletian, construindu-și case, prăvălii și biserici între ruinele romane, coagulându-se astfel nucleul noului oras Split. Ca toate orașele de pe coasta Dalmației, Splitul a intrat sub control venețian din secolul al XIV-lea până în 1797 când este trecut sub dominația austro-ungară.
Ligia Rizea 